Este inteligența artificială atât de avansată pe cât se spune, astfel încât să fie necesară reglementarea unui drept special al inteligenței artificiale?  Dacă răspunsul este unul afirmativ, se poate merge atât de departe încât să răspundă ”personal” sistemul de inteligență artificială?

Pare greu de crezut acum că într-o zi roboții/sistemele cu inteligență artificială proprie vor putea avea o identitate, o personalitate juridică recunoscută cu drepturi și obligații similare oamenilor.

Puterea inteligenței artificiale și efectele acesteia vor putea fi controlate din punct de vedere legislativ, însă în prezent ne aflăm într-o zonă de testare, creionându-se doar niște bariere ideologice, bazate pe folosirea inteligenței artificiale cu bună-credință, cu scopul clar definit că inteligența artificială  trebuie folosită și controlată de om.  

Definirea inteligenței artificiale reprezintă o preocupare continuă a specialiștilor, care încearcă să cuprindă trăsăturile acesteia cât mai aproape de realitate. Astfel, în literatura de specialitate, inteligența artificială a fost definită ca fiind  "capacitatea unui sistem de a interpreta corect datele externe, de a învăţa din astfel de date şi de a folosi ceea ce a învăţat pentru a-şi atinge obiective şi sarcini specifice printr-o adaptare flexibilă" [1]. O altă definiție exprimată este aceea că ”inteligența artificială reprezintă așadar capacitatea mașinilor sau a computerelor de a îndeplini atribuții asociate în mod obișnuit cu inteligența umană sau, altfel spus ”este vorba despre inteligență artificială atunci când o mașină se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om”. [2]  

În opinia mea, aceste definiții sunt doar parțial adevărate, deoarece sistemele de inteligență artificială nu au o inteligență autonomă 100%, ci se raporRtează întotdeauna la ”bagajul de cunoștințe” și la ”educația” primită.

Ele funcționează mai mult ca niște motoare de căutare performante, care preiau ”de bune” informațiile pe care le găsesc pe internet sau în sursa proprie de informații și le prelucrează în funcție de instrucțiunile primite.

Cu alte cuvinte, sistemele de inteligență artificiale trebuie înțelese ca fiind, pe de o parte limitate la datele la care au acces și la instrucțiunile primite din partea arhitectului lor, dar pe de altă parte capabile să producă de fiecare data un răspuns la solicitarea primită, chiar dacă acesta este pură fabulație.

Din aceste motive, apreciez că sistemele de inteligență artificiale trebuie să fie programate corect și cu bună-credință, pentru ca rezultatul să fie unul cu adevărat inteligent și cât mai aproape de realitate. Putem asimila acest proces de programare cu un veritabil proces de învățare și educare a sistemelor de inteligență artificială. De altfel, consider ca această educare este chintesența reglementării dreptului inteligenței artificiale. Cu cât un sistem de inteligență artificială este lăsat liber sau în mâna unor persoane incapabile/nepregătite să îl educe, cu atât consecințele punerii pe piață ale acestuia vor fi periculoase și imprevizibile.

Pentru o definiție corectă a inteligenței artificiale, nu trebuie omis faptul că anumite sisteme de inteligență artificială pot constitui mai mult decât un sistem informatic care analizează date, deoarece pot avea capacitatea de a crea, de a se dezvolta, de a se reproduce, de a avea propria rațiune, de a avea o viață (durată).

Astfel, cred că o definiție mai apropiată realității este aceea că un sistem de inteligență artificială reprezintă un instrument tehnologic care imită comportamentul uman, creând impresia unei persoane inteligente, fără a însemna automat că și este una.

Pentru crearea unui sistem conform de inteligență artificială trebuie să existe un adevărat proces de producție în spate, care implică costuri semnificative, pentru a reduce riscurile scoaterii  acestuia pe piață.

În linii mari, sistemele de inteligență artificială se împart în două mari categorii: cele care doar analizează datele puse la dispoziție și le prelucrează, și cele generative, care pot aduce propria contribuție, pornind de la informațiile/datele pe care le-au prelucrat.

În funcție de tehnicile și abordările aplicabile, sistemelor de inteligență artificială sunt împărțite în : a) abordări de învățare automată; b) abordări bazate pe logică și cunoaștere, inclusiv reprezentarea cunoștințelor, programare inductivă, baze de cunoștințe, motoare inductive și deductive, sisteme de raționament (simbolic) și de expertiză; c) abordări statistice, estimări bayeziene (probabilitatea apartenenței evenimentelor și a obiectelor la o anumită grupă potrivit teoremei matematicianului Thomas Bayes), metode de căutare și optimizare.[3]

De asemenea, s-a opinat[4]  că au fost identificate 7 tipare de aplicarea inteligenței artificiale, care pot coexista în cadrul aceluiași sistem de inteligență artificială:

1. ‍Hiperpersonalizarea – implică dezvoltarea unui profil individual(pentru conturile de streaming, în funcție de preferințe, pe conturile desocializare, comerț online, stabilire punctaj acordare credite, stabilire punctaj pentru selectare ca forță de muncă etc.);
2. ‍Conversațiile și interacțiunile umane – implică interacțiunile dintre mașini și oameni prin diverse metode, cum ar fi voce, imagini, text; ‍
3. Aplicații car utilizează detectarea modelelor și anomaliilor – identifică modele în date și în conexiuni între punctele date pentru a vedea dacă se potrivesc sau dacă sunt o anomalie ( model folosit pentru a detecta fraude financiare, spălări de bani, achiziții în sume și locații neobișnuite, etc.);‍
4. Recunoașterea – folosește învățarea automată și alte abordări cognitive pentru a identifica și determina obiecte sau alte date din imagini video, audio, text, etc. (folosite pentru a verifica identitatea cuiva, pentru a monitoriza mișcarea oamenilor, pentru deblocarea telefoanelor mobile, etc.); ‍
5. Sisteme care folosesc învățarea automată și alte abordări cognitive, care permit sistemelor da a repeta și de a învăța din erori, în scopul de a găsi soluția optimă la o problemă (jocuri – șah, jocul GO, licitații în timp real, etc.);
6. Analiză predictivă și suportul de decizie – sunt folosite pentru a putea prezice rezultate viitoare (meteo, stabilire de predicții bazate pe evenimentele anterioare); ‍
7. Sisteme autonome – sunt sisteme hardware și software fizice și virtuale care sunt capabile să îndeplinească o sarcină, să atingă un scop, să interacționeze cu mediul înconjurător și să atingă un obiectiv cu diferite grade de implicare umană (ex. vehicule autonome).

Indiferent de tipul de sistem de inteligență artificială, acesta trebuie programat nu numai cu bună-credință, ci în mod imperativ cu concursul efectiv și direct al profesioniștilor domeniului  în care acesta activează, fiind obligatorie o perioadă de testare internă, iar mai apoi, în urma acreditării de conformitate atât în ceea ce privește managementul și calitatea produsului, acesta să fie scos pe piață.

Din păcate, în acest moment în România nu există niciun operator de acreditare ISO/IEC 42001.

De lege ferenda, apreciem că se impune condiționarea scoaterii pe piață a unui produs care se bazează pe sisteme de inteligență artificială ca la crearea acestuia să fie participat efectiv specialiști în domeniul pentru care a fost creat produsul software.

Prin Regulamentul 1689/13-iun-2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială, care va intra în vigoare pe părți la date diferite,  s-a realizat un  o clasificare a sistemelor de inteligență artificială în funcție de riscuri, de capacitatea de prelucrare de date, de utilizatori (instituții publice sau private), fiind enumerate în mod expres practicile interzise și sancțiunile aplicabile.[5]

Astfel, sunt interzise sistemele de inteligență artificială care : i) folosesc tehnici pentru a modifica în mod substanțial pragul conștiinței unei persoane, pentru a modifica în mod substanțial comportamentul acesteia, care ar putea cauza prejudicii fizice sau psihologice persoanei respective sau unei terțe părți; ii)exploatează vulnerabilități fizice sau psihice al unui grup de persoane pentru a le schimba comportamentul; iii) când se bazează pe un sistem de evaluare socială; iv) când permit identificarea biometrică la distanță în timp real, în zone accesibile publicului în scopul aplicării legii (cu excepția cazului în care se caută victimele unei infracțiuni sau prevenirea unei amenințări specifice, substanțiale și iminente, ori când există autorizare în acest sens).

Totodată, prin același regulament au  fost definiți ”actorii”  de pe piața inteligenței artificiale ca fiind furnizorul, importatorul, distribuitorul, persoana care introduce produsul pe piață, implementatorul.

În prezent, oricine poate să își creeze propriul agent IA, cu ajutorul programelor care codează pentru tine, care poate fi unul limitat, să răspundă anumitor întrebări prestabilite ale clienților (sub forma de chat), până la a scrie draft-uri de contracte sau chiar cereri de chemare în judecată, pe baza informațiilor pe care le primește.

Marile companii creatoare de sisteme de inteligență artificială sunt într-o cursă contra cronometru de a scoate cel mai bun model de inteligență artificială de uz general pe piață, sens în care au accesat baze de date enorme, asumându-și costurile cu drepturile de autor la nivelul a miliarde de dolari.

Însă, pot fi sistemele de inteligență artificială mai deștepte decât oamenii?

Prin faptul că un calculator l-a învins la șah pe campionul mondial nu înseamnă că este mai inteligent decât omul, ci doar ca prin sistemul de autoînvățare a reușit să exerseze la jocul respectiv mai mult decât omul. Un exemplu relevant pentru a înțelege sistemele de inteligență artificială este acela că a folosi un astfel de sistem te face mai rapid, nu neapărat mai deștept. Dacă ar fi implementat unui câine, acesta ar putea să facă tot ce știe într-un timp mai scurt, deci mai rapid, dar nu l-ar face mai deștept.

Înțelegea modului în care funcționează inteligența artificială este esențială pentru juriști, pentru că acești sunt cei care trebuie să creeze cadrul legislativ optim, care să asigure atât protecție eficientă, cât și coerciția necesară în cazul în care sistemele de inteligență artificială sunt folosite cu rea-credință, în detrimentul oamenilor.

În concluzie, era digitalizării este în plin avânt, fiind necesară o adaptare urgentă  a cadrului legislativ atât în ceea ce privește profesiile existente pe piață,  pentru ca acestea să poată fi exercitate digitalizat prin produse software specifice domeniului respectiv, cât și prin introducerea pe piață a unor produse tehnologice autohtone, conforme, create de juriști, medici, contabili, etc. care să ofere servicii de un înalt nivel profesional.            

[1] Problematica drepturilor omului, ca valori ale statului de drept, în contextul inteligenţei artificiale - Articole - SINTACT

[2] Elena Lazăr, DREPTUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE. O SCURTĂ INTRODUCERE, ed. Hamangiu, 2024, pag. 4

[3]  Andrei Duțu Buzura, Gabriel Manu, Sorana Popa, SPRE UN DREPT AL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE. PREMISE. ACTUALITĂȚI. PERSPECTIVE, Ed. UJ, 2024, pag.47 – notă de subsol

[4] Andrei Duțu Buzura, Gabriel Manu, Sorana Popa, op. cit., pag. 48 – notă de subsol

[5] Cadrul juridic unional-european privind guvernanţa IA, stabilit prin AI Act[Regulamentul (UE) 2024/1689 din 13 iunie 2024] - Articole - SINTACT

‍