Av. Mircea Timoce

Avocat și preparator universitar în materia Contracte speciale la Facultatea de Drept a UBB Cluj, Mircea Timoce este de 7 ani membru al Baroului Cluj.

Pasiunea sa față de dreptul civil l-a determinat să se specializeze în acest domeniu, având o vastă experiență atât în litigii complexe, cât și în asistarea și reprezentarea clienților în procedurile de negociere, acordând consultanță în redactarea contractelor pentru cele mai importante proiecte imobiliare din Cluj și nu numai.

Mircea Timoce a reprezentat cu succes clienți în litigii complexe de răspundere civilă, respectiv malpraxis, obținând obligarea instituțiilor publice la plata de despăgubiri.

Pregătirea temeinică și abilitatea de a fundamenta soluții inovatoare l-au recomandat pentru acordarea de consultanță specializată în domeniul bancar și al IFN-urilor, dobândind o vastă experiență în această arie de practică.
El și-a început activitatea profesională ca avocat colaborator în cadrul Societății Civile de Avocați „Iordăchescu și Asociații”, iar începând cu anul 2020 s-a alăturat echipei de avocați specializați ai TSA Law.

Limbi străine: engleză, franceză.

Studii:

  • Facultatea de Drept – Universitatea „Babeș-Bolyai”;
  • Master: Instituții de drept privat – Universitatea „Babeș-Bolyai”;
  • Studii doctorale – doctorand în cadrul Institutului de Studii Doctorale a Universității „Babeș-Bolyai”, materia drept civil, sub coordonarea d-lui prof. univ. dr. Paul Vasilescu.

Contact: 0740.323.070, mircea@tsa.law